Germania

Ferma zum Felde, Jork, Germania

Despre afacere

Anul înfiinţării

Familia zum Felde există încă din secolul 13

Peter zum Felde a preluat ferma de la tatăl său în anul 1988

Șeptel

-

Angajați

Domnul zum Felde și fiul său.

2-5 angajați temporari pe perioada recoltării.

Suprafață de teren cultivată

20 de hectare, incluzând

19 hectare livadă de meri

1 hectar livadă de cireși

(Începând cu anul 2015, vor fi plantați meri acolo unde până acum a fost livada de cireși)

Rotaţia culturilor

-

Tipul de sol

Terenuri aluvionare sau sol mlăștinos

Cantitatea de precipitaţii anuale

În jur de 730 mm

Utilaje agricole

3 tractoare NEXOS 230 F

Despre creșterea pomilor fructiferi în Germania

Zonele principale de creștere a pomilor fructiferi

Altes Land

Regiunea lacului Constance

Regiunea Rhein Neckar

Saxonia

Numărul livezilor

Aprox. 7.000

Dimensiunea medie a unei ferme

8 hectare

" Tehnologia de ultimă oră și-a găsit locul și în pomicultură."

 

Peter zum Felde zâmbește îngăduitor la sugestia că această tradiție de secole a pomicultorului este o îndeletnicire romantică. „ Tehnologia de ultimă oră și-a făcut loc chiar și în cultura de fructe”, explică el. „De exemplu, la depozitare. Fiecare kilogram de fructe este amplasat într-un depozit ULO, care înseamnă Ultra-Low-Oxygen, adică o cantitate ultra-scăzută de oxigen. Depozitul este complet etanș la gaze și nivelul de oxigen este redus la șase procente. În același timp, nivelul de CO2 este ușor crescut, la aproximativ unu până la trei procente, în funcție de varietate. Temperatura fluctuează între 0,5 și 3,5 grade, în funcție de varietate.” Descrie cum alte sisteme de control pentru alte procese cheie, cum ar fi sortarea și curățarea, folosesc, de asemenea, tehnologie de ultimă oră.

 

Pământul familiei a văzut multe schimbări de-a lungul secolelor. Înainte erau 300 până la 500 de pomi pe hectar, care creșteau în mod obișnuit, iar acum ferma are între 2.500 și 3.000 de pomi pe hectar. În prezent, pomicultorii comerciali cultivă de obicei pomi pitici, deoarece aceștia dau recolte mai mari și sunt mult mai uşor de îngrijit şi de recoltat.

 

Fiecare pom este tratat individual, de la curăţare la îngrijire generală şi până la recoltare. Vorbind despre munca sa, Peter zum Felde spune: „Știu orice pom și îl vizitez de mai multe ori pe an” și descrie strategiile de stabilizare a culturilor, de control al bolilor și dăunătorilor și cele trei legi ale curățării pomilor valabile de la începutul secolului al 19-lea și care sunt încă aplicabile.

" Mi-am echipat toate utilajele cu anvelope pentru compactarea redusă a solului."

 

În cazul livezilor de fructe organice nu sunt utilizate pulverizările cu substanțe chimice sau fertilizatorii artificiali. În schimb, sunt permise doar produsele din materii naturale, împreună cu alte câteva produse recunoscute. „Putem utiliza produse precum preparatele din sulf și cupru pentru a combate infecțiile fungice,” explică acesta.

 

Peter zum Felde crede că pământul este bunul lui cel mai de preț. „Trebuie să-l gestionăm în mod echilibrat și îmbogățim activ solul, de exemplu adăugând compost.” Și anvelopele pe care le folosește sunt importante: „Am montat pe toate utilajele anvelope cu compactare redusă a solului. Perioada normală de rotație pentru un pom este de 15-20 de ani. Atunci când scoți pomii bătrâni, poți să sapi cu grijă și îi găsești rădăcinile în mijlocul drumului pentru utilaje. Utilizarea anvelopelor late protejează solul și îi permite acestuia să creeze o rezervă constantă de nutrienți pentru pomi.”

 

Peter zum Felde speră să îi predea fiului său ferma în câțiva ani. De aceea, sustenabilitatea a devenit din ce în ce mai importantă pentru el în ultimii ani: „Cam în cinci ani plănuiesc să dau ferma fiului meu și vreau ca el să preia o livadă care este bine gestionată, care poate exista ca unitate economică și care poate și hrăni o familie. Și asta se va întâmpla doar dacă lucrăm cu natura.”


Galerie de imagini


Making of – În culise